Un zambet, o privire calda inseamna mult mai mult decat ne imaginam; inseamna recunostinta, prietenie, deschidere. Zambetul este modalitatea prin care comunici ca esti bine, modalitatea prin care alungam tristetea si inducem entuziasmul. Un zambet constituie o metoda subtila de a comunica fara cuvinte. Fiecare dintre noi zambim, insa putini stim cu adevarat lectia zambetului. Avem nevoie de zambet pentru ca suntem oameni, pentru ca avem nevoie unii de ceilalti; zambim pentru ca avem nevoie sa comunicam, avem nevoie sa relationam si sa schimbam energii benefice.

M-am gandit mult pe parcursul zilei la situatii asemanatoare din care de atatea ori am iesit frustrata si agitata, pentru ca nu reusisem sa-mi infrut “calaul”. Am ajuns la concluzia ca atunci cand vorbesc, e bine sa imi conving ascultatorul ca sunt sincera si ca poate avea incredere in mine. Azi am reusit acest lucru realizand un acord intre modul de a vorbi si aspectul meu (pozitie relaxata, nu ostentativa, dar nici de nepasare, putin aplecata in fata, in semn ca sunt implicata in discutie). Actiunile si gesturile vorbesc mai bine decat cuvintele, oamenii tind sa aiba mai multa incredere in limbajul trupului decat in cuvintele pe care le folosim. De exemplu, cand ne uitam in ochii cuiva (nu sunt de acord cu “tehnica” de a te uita la fruntea interlocutorului, nici peste umarul sau) aratam ca acordam importanta persoanei respective, ca putem comunica pe aceleasi frecvente. Acest lucru il poate flata pe ascultator si in acelasi timp ii dam si castigam credibilitate. Daca nu intalnesc ochii unui interlocutor, am impresia ca are ceva de ascuns sau poate ca nu sunt agreeata de vorbitor.

De asemnea, cand vorbim emitem semnale si prin mimica fetei, prin miscarea mainilor si a corpului. O pozitie rigida poate sugera autoritatea, daca dorim acest lucru. Pe da alta parte, o atitudine cu umerii relaxati si cu picioarele incrucisate poate fi perceputa ca fiind prietenoasa, intr-o situatie mai neoficiala. Am observat in multe situatii miscari involuntare ale mainilor sau picioarelor, dezvaluind emotii, plictiseala, teama…

Vocea reprezinta una dintre cele mai puternice si eficiente instrumente de a capta atentia interlocutorului, de a creea o atmosfera care sa-l incurajeze sa ne asculte.Vocea joasa, cu un ton modulat, are gravitate si este luata mai in serios. Un ritm moderat pastreaza atentia celuilalt si ii da posibilitatea sa recepteze si sa inteleaga corect mesajul.

Facem zilnic o serie de actiuni pentru a preveni tragediile – ne punem centura de siguranta, instalam sisteme de alarma, ne rugam sa avem noroc, ne rugam pentru o slujba buna, etc. In realitate, cred ca suferinta este inevitabila, isi are rolul si rostul ei. Oricat vom fugi de ea, suferinta este o realitate a fiecaruia dintre noi. Daca reusim sa gasim un sens suferintei, daca reusim sa intelegem sfarsitul nefericit al multora dintre povestile noastre, nu cred ca inseamna ca punem prea putin pret pe suferinta sau ca o nesocotim. Ma gandeam la lucrurile scrise in acest post zilele trecute, cand o prietena m-a intrebat: “Eu de ce trebuie sa sufar mereu?”. “Pentru ca refuzi sa intelegi ceva din experientele neplacute din trecut; suferinta se va repeta la nesfarsit, pana cand vei intelege sensul intamplarilor si a coincidentelor prin care treci”, am raspuns din instinct. Acum, rememorand discutia, imi dau seama ca nimic nu e intamplator, uneori si o discutie aparent banala poate avea semnificatii mai profunde… Sta numai in puterea noastra sa vedem dincolo de culoarea cenusie a norilor. Dincolo de nori e senin.

Ieri am fost la una din manastirile din Ardeal si am ramas contrariata la vederea unei imagini pe care, recunosc, nu ma asteptam s-o vad intr-o biserica ortodoxa: doi clopotei de vant atarnati la geamul camerei unui calugar.

Ceea ce stiam eu despre acesti clopotei confectionati din metal, ceramica, lemn sau alte materiale rezonante, este ca sunt elemente specifice si foarte populare in arta Feng Shui, cu scopul de a restabili armonia si vitalitatea mediului in care sunt amplasati. Acestia atrag norocul si prosperitatea sau scad inflentele unor zone cu efecte negative. Cu alte cuvinte bogatia, fericirea, dragostea, norocul depind de acestea si de alte obiecte pe care le avem in case, de modul in care le aranjam si le combinam armonios.

Cu totii ne gandim zi de zi cum sa traim mai bine si cum sa avem mai mult. Se intampla de multe ori sa uitam de cea mai simpla modalitate de a primi ceea ce ne dorim – rugaciunea si recurgem la tot felul de alte metode – amulete, superstitii, etc. Cred ca e important sa avem grija ca o simpla curiozitate sa nu devina la un moment dat o grija permanenta de a pastra, ordona si inmulti obiectele aducatoare de noroc. In paginile Sfintei Scripturi nu gasim nicaieri indemnul de a sluji materiei. Invatatura ortodoxa ne arata ca energiile datatoare de viata, sanatatea, norocul, dragostea le primim prin lucrarea Sfintelor Taine, si nu prin insiruirea corecta de obiecte.

Nu am scris acest post pentru a-mi exprima parerea pro/contra Feng Shui. Dar, cel putin cat am reusit eu sa inteleg, pozitia bisericii fata de obiectele care atrag norocul este destul de ferma (chiar citeam zilele trecute un articol al Parintelui Cleopa – http://ortodoxie.trei.ro/diverse/Sfaturi_ortodoxe/33noroc.htm). Si atunci, fara a avea intentia sa judec, nu pot sa nu ma intreb: ce cauta obiecte aducatoare de noroc, folosite intr-o filosofie orientala, intr-o manastire ortodoxa? E vorba de o naiva necunoastere a simbolisticii acestor obiecte? E vorba de largirea orizonturilor bisericii ortodoxe?

“Suntem ingeri cu o singura aripa si nu putem zbura decat tinandu-ne unii pe altii de mana.” (http://suntemingeri.blogspot.com)

“Iubirea inseamna a fi doi si a nu fi decat unul. Un barbat si o femeie ce se topesc intr-un inger.” ( Victor Hugo )

sursa: www.edituradeceneu.ro

“Secretul fericirii nu este sa faci ceea ce-ti place, ci sa-ti placa ceea ce faci” (James M. Barrie). Adica sa simti ca pui suflet in ceea ce faci si ca lucrul acela te implineste. Sunt multe lucruri care ne atrag in viata si este absolut normal sa fie asa. Dar cum alegem si cum putem fi siguri de alegerea facuta? E o intrebare la care ma gandeam mult cu cativa ani in urma. Astazi cred ca nu e important sa fii sigur de alegerea facuta, ci sa simti ca prin ceea ce faci poti sa fii tu insuti si ca te poti bucura de viata. Gasirea drumului propriu si urmarea lui ne da o stare de bine, de daruire, prosperitate, de sanatate, de integrare in planul divin. Este important sa ne asumam drumul pe care-l alegem si nimeni in afara noastra nu o poate face. Putem fi sustinuti, ghidati, dar alegerile ne apartin. Pentru ca nimeni in afara de noi nu poate simti daca un lucru ni se potriveste sau nu. Uneori cautarile dureaza mai mult, cativa ani sau poate toata viata.

Pot sa spun ca in majoritatea actiunilor pe care le fac pot sa fiu eu insumi, si asta ma face o persoana fericita. Fericirea vine din interior, vine cu un zambet adresat unei persoane necajite, vine din frumusetea pe care o vezi in lucrurile din jur, vine odata cu sentimentul de nerabdare sa revezi o persoana draga…. si pot sa continui cu aceasta lista la nesfarsit….

“Fericirea este placerea sufletului. O simpla senzatie, un sunet, o culoare, atingerea mainii unei femei; daca angajeaza sufletul, devine o fericire” (Garabet Ibraileanu).